12 iulie: proba scrisă din cadrul concursului de ocupare a posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învățământul preuniversitar (titularizare)
Miercuri, 12 iulie, va avea loc proba scrisă din cadrul concursului național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor din unitățile de învățământ preuniversitar (titularizare), sesiunea 2023.
Proba va începe la ora 9:00, în cele 2 centre de concurs din județul Alba, Colegiul Tehnic Apulum Alba Iulia și Colegiul Național „Horea, Cloșca și Crișan” Alba Iulia. Pentru susținerea acestei probe, în județul Alba, s-au înscris 596 de candidați, la 45 discipline de concurs. Dintre aceștia, un număr de 188 de candidați susțin examenul pentru specialitatea educator, iar 82 pentru specialitatea învățător.
Candidații trebuie să fie prezenți în sală cel mai târziu la ora 8. După primirea subiectelor, durata de redactare a lucrărilor este de 4 (patru) ore, cu posibilitatea prelungirii cu una-două ore în situațiile speciale (candidați nevăzători, ambliopi sau cu anumite deficiențe de vedere). În aceste cazuri, comisiile județene de organizare și desfășurare a concursului asigură condiții de egalizare a șanselor pentru candidații cu deficiențe, prin adaptarea procedurilor de redactare a lucrărilor la subiectele de concurs, în funcție de particularitățile individuale și de cele specifice deficienței respective.
Subiectele, traducerea acestora în limbile minorităților naționale și baremele de evaluare pentru disciplinele de concurs sunt asigurate de Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație și vor fi publicate după susținerea probei scrise, pe site-ul subiecte.edu.ro.
Primele rezultate vor fi afișate în data de 18 iulie, la sediile inspectoratelor școlare și pe site-ul http://titularizare.edu.ro. Contestațiile se depun la sediile inspectoratelor școlare județene sau se transmit prin mijloace electronice, în perioada 18-19 iulie, după afișarea rezultatelor. Rezultatele finale se afișează la sediile inspectoratelor școlare județene și pe site în data de 26 iulie.
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci).
Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratele școlare, conform calendarului afișat pe site-ul IȘJ Alba.
Cadrul normativ care reglementează organizarea și desfășurarea concursului național de ocupare a posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învățământul preuniversitar, sesiunea 2023, precum și programele specifice pentru concurs sunt disponibile pe site-ul http://titularizare.edu.ro.
Biroul de presă al ISJ Alba
Leave feedback about this