iulie 20, 2024
Actualitate Evenimente

25 ianuarie 2024: cel mai recent film dedicat lui Avram Iancu, proiecție specială la Sebeș

Joi, 25 ianuarie 2024, începând cu ora 17.00, în sala de spectacole a Centrului Cultural „Lucian Blaga” din Sebeș, va avea loc proiecția specială a celui mai recent film dedicat eroului Avram Iancu.

La eveniment vor fi prezenți membri ai echipei artistice și de producție, alături de Sandu Pop (alias Văru’ Săndel), unul dintre producătorii acestui proiect susținut financiar de mai multe companii importante cu sediul în Sebeș.

„AVRAM IANCU – Împotriva imperiului” este titlul primei docu-drame dedicate „Crăișorului Munților – Eroul din Transilvania, eroul tuturor românilor”.

Produsă de PaPa Pictures și Asociația Centrul de Arte Vizuale Transilvania Art, docu-drama reprezintă debutul în lungmetraj al regizorului Theo Thorn, pe baza unui scenariu realizat de acesta împreună cu Alexandru Molico.

Premiera în cinematografe va avea loc în data de 26 ianuarie, dar prima vizionare oficială cu public, avanpremiera, va avea loc într-o zi cu totul specială, de Mica Unire, 24 ianuarie. Astfel, în data de 24 decembrie, odată cu Gala oficială a filmului, ce va avea loc, în prezența actorilor și a echipei de producție, în municipiul Brad (din județul Hunedoara), „Avram Iancu” intră simultan (chiar de la aceeași oră) în toate cinematografele din România în avanpremieră.

„Este un film privat, un adevărat tribut adus Ardealului, de un grup de oameni naționaliști, iubitori de glie strămoșească, de istorie, de adevăr și dreptate… Este o adevărată lecție de istorie, prin care dorim să atingem atât publicul matur, cât și tinerii… viitorul țării. Așa pe hârtie toate acestea par cuvinte mari. Dar vă invit să vizionați filmul și veți vedea și înțelege mai bine la ce mă refer. De fapt cuvintele noastre sunt prea mici pentru ceea ce simțim și ce transmite acest film. Ne-am propus ca «Avram Iancu – Împotriva imperiului» să devină filmul de suflet al anului 2024, anul în care marcăm 200 de ani de la nașterea lui Avram Iancu”, spun producătorii, Alin Panc și Sandu Pop (PaPa Pictures).

Filmările au avut loc în perioada 9-15 octombrie 2023, în nordul județului Hunedoara, în satul tradiţional restaurat RoVillage şi în jurul localității Brad, în satele Baia de Criș, Bulzeştii de Sus și în comuna Luncoiu de jos.

S I N O P S I S

Docu-drama „Avram Iancu – Împotriva imperiului”  punctează momentele care au influențat decisiv destinul lui Avram Iancu, eroul revoluționar al Transilvaniei, al României. Filmul urmărește evenimentele din perioada 1848-1872, până la moartea sa.

1848 – În plină Revoluție în Transilvania, moții răspund chemării lui Avram Iancu de a veni să apere Munții Apuseni, care se transformă într-o fortăreață. Legiunile de români resping atacurile armatei răsculaților maghiari. Deși slab echipați și fără o pregătire militară sistematizată, românii sunt dispuși la sacrificiu, însuflețiți de personalitatea lui Avram Iancu, avocatul devenit Crăișorul Munților.

În toamna anului 1848, descoperim cum era organizată tabăra Legiunii Auraria Gemina condusă de Avram Iancu. În decembrie 1848, vedem cum Avram Iancu se impune și-i convinge pe liderii românilor că „numai tactica armată va scăpa poporul de tiranie”, declanșând un șir ireversibil de evenimente, care culminează cu un fals armistițiu și cu un deznodământ neașteptat al Revoluției.

Filmul urmărește mai apoi și evenimentele de după Revoluție: negocierea armistițiului dintre români și maghiari, înfrângerea revoluției și instituirea unui regim impus de Imperiul Habsburgic, trădarea Împăratului Franz Josef, arestarea și maltratarea lui Avram Iancu, ultimii ani de viață, chinuiți de supărări, și moartea sa învăluită în mister.

De vorbă cu echipa

„Mă bucur enorm că reușim să realizăm un documentar în amintirea lui Avram Iancu, un erou adevărat. Devotamentul său pentru un țel, iubirea de aproapele, onestitatea, respectul și credința în Dumnezeu sunt trăsături de caracter care trebuie să meargă mai departe”, spune Alin Panc, producător (PaPa Pictures)

„Mă bucur că am avut ocazia să primesc acest rol. Eu fiind ardelean, știam despre Avram Iancu. Nu foarte multe, nici măcar jumătate din câte știu acum. Am încercat să mă documentez din sursele istorice care îl descriu cel mai bine pe Avram Iancu ți am încercat să îl înțeleg, nu doar din descrierile altora, ci și din citatele lui, vorbele care au fost consemnate ca fiind 100% ale sale”, spune Horia Fedorca, interpretul personajului principal, Avram Iancu. Actorul își face astfel debutul în cinema, într-un rol principal. Horia Fedorca face parte din echipa Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu.

„Avrămuț, erou al meu, al moților și nu numai, a fost un om deștept, viteaz și mai ales înțelept. Filmul făcut de noi este o mulțumire venită peste două veacuri, pentru cum și-a dorit libertatea, cum a știut și cum a sperat în izbânda neamului său. Părerea mea de rău vine din faptul că nu a apucat să-și vadă moții liberi și stăpâni pe munții lor. În calitatea mea de producător doresc foarte mult ca filmul să ajungă și la tineri. Văd cum alte nații își inventează eroii, așa că ar fi păcat ca noi să nu îl slăvim pe al nostru, adevărat trăitor viteaz și iubitor de neam și glie. Mulțumim Lincoln Plus din Sebeș și domnului Gheorghe Cibu, precum și tuturor iubitorilor de Avram Iancu, care ne-au fost aproape în realizarea acestui film”, spune Sandu Pop, producător (PaPa Pictures)

Leave feedback about this

  • Quality
  • Price
  • Service

PROS

+
Add Field

CONS

+
Add Field
Choose Image
Choose Video