Portarul roş-albaştrilor a fost eliminat după ce a comis henţ în afara careului, la aproape 30 de metri de propria poartă, încercând să îl blocheze pe Borschinski. FCSB a fost nevoită să joace restul meciului în inferioritate numerică, cu Andrei Vlad intrat în poartă.
Basel a deschis scorul în minutul 19 prin Xherdan Shaqiri, care a transformat un penalty cu „scăriţă” acordat după un henţ al lui Ngezana în careu, descoperit de VAR.
Darius Olaru a reuşit o reuşită de excepţie în minutul 57, egalând cu un şut senzaţional din colţul careului mare, după ce l-a depăşit pe Barisic. A fost al patrulea gol al căpitanului FCSB în ultimele patru meciuri în toate competiţiile.
Elveţienii au restabilit avantajul în minutul 73, când Shaqiri a marcat simplu din faţa porţii goale după ce şutul lui Cisse de la 20 de metri a lovit bara. Scorul final, 3-1, a fost stabilit de Salah în minutul 88, dintr-un şut din interiorul careului.
Etapa viitoare, pe 27 noiembrie, FCSB va juca la Belgrad cu Steaua Roşie, în timp ce FC Basel va evolua pe terenul belgienilor de la Genk.
Read MoreMediafax



Leave feedback about this