octombrie 9, 2024
Actualitate Administrație

A fost făcută recepția lucrărilor la noua bază sportivă din Aiud

În prezența reprezentanților CNI, ISC, ai constructorului și ai autorității publice locale au fost recepționate lucrările efectuate pentru construirea bazei sportive de tip 1 de pe strada Tudor Vladimirescu din municipiul Aiud.

Valoarea totală a investiției a fost de 5.370.147,64 lei, iar funcționalitățile sunt următoarele:

– Teren sintetic de fotbal cu dimensiuni omologate FRF – 105 m X 68 m, cu nocturnă

– Teren sportiv din tartan, cu dimensiunea de 40 m x 20 m, tușat pentru minifotbal, handbal, baschet, tenis

– Clădire pentru vestiare și administrativă

– Parcare pentru autovehicule și autocare

– Alei pietonale

– Spații verzi

„Vă reamintim că am solicitat și am câștigat o finanțare din partea Companiei Naționale de Investiții (CNI) pentru realizarea acestui proiect important pentru comunitatea noastră.

Terenul de fotbal a trecut cu brio și testul primilor mici fotbaliști care ne-au făcut o vizită în timpul recepției.

Ce urmează?

Baza sportivă va fi predată municipiului Aiud printr-un protocol încheiat cu CNI. Ulterior, Consiliul Local Aiud va adopta un regulament de funcționare al bazei, iar aceasta va fi deschisă tuturor aiudenilor iubitori de sport”, a transmis municipalitatea aiudeană.

Leave feedback about this

  • Quality
  • Price
  • Service

PROS

+
Add Field

CONS

+
Add Field
Choose Image
Choose Video