La data de 5 noiembrie 2024, Poliția Municipiului Alba Iulia au organizat, pe raza municipiului și a Secției 2 Poliție Rurală Vințu de Jos, o acțiune cu efective suplimentare, la care au participat polițiști din structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, investigare a criminalității economice, siguranță școlară, criminalistic precum și din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
În cadrul acțiunii, au fost verificate 155 de autovehicule, au fost legitimate 195 de persoane și au fost constatate 68 de abateri de natură contravențională, majoritatea (61), fiind încălcări ale legislației privind circulația pe drumurile publice.
De asemenea, au fost identificate 7 persoane bănuite de săvârșirea de infracțiuni și au fost efectuate două percheziții.
Acțiunea a fost realizată cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean ”Avram Iancu” Alba.
Leave feedback about this