Miercuri, 28 decembrie 2022, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Alba, prin Compartimentul de Analiză și Prevenirea a Criminalității, au desfășurat activități pentru prevenirea furturilor din locuințe.
Având în vedere că, pe perioada minivacanței prilejuită de trecerea în Noul An, unele persoane aleg să-și petreacă sărbătorile departe de casă, polițiștii au făcut recomandări legate de protecția imobilului. Astfel, oamenii au fost informați cu privire la ce trebuie să facă și ce trebuie să evite pentru a nu deveni ținte ale hoților și victime ale infracțiunii de furt din locuință. Polițiștii au discutat și cu reprezentanții asociațiilor de proprietari și au distribuit materiale informativ-preventive, care conțin recomandări menite să sporească siguranța locuințelor.
„Pentru a vă bucura de o minivacanță liniștită, departe de casă, vă recomandăm să nu faceți publică, pe rețelele de socializarea, plecarea dvs de acasă, asigurați ușa cu încuietori sigure și nu lăsați cheia în cutia de scrisori, închideți ferestrele apartamentelor situate la parter, la primul și ultimul etaj, iar dacă dețineți date în legătură cu o eventuală infracțiune, furnizați Poliției aceste date. Indiferența îngreunează prinderea autorilor care, între timp, pot comite și alte infracțiuni.
Dacă vă petreceți minivacanța acasă, iar la ușa dvs se prezintă persoane care vând sau cumpără diferite produse, vă recomandăm să nu le permiteți accesul în locuință. Totodată, nu dați curs întâlnirilor propuse, telefonic, de persoane necunoscute, indiferent de motivul invocat de acestea. Poate fi un pretext pentru a vă face să părăsiți locuința care, între timp, poate fi ținta hoților”, transmit polițiștii din Alba.
Leave feedback about this