decembrie 8, 2024
Actualitate Educație

Alba: Peste 2.400 de absolvenți au susținut cea de-a doua probă scrisă a examenului de Evaluare Națională

Astăzi, 21 iunie, pentru peste 2.400 absolvenți ai clasei a VIII-a, s-a desfășurat cea de-a doua probă scrisă a examenului de Evaluare Națională – la disciplina Matematică.

La această probă de examen au fost prezenți 2489 candidați, iar 92 nu s-au prezentat la examen.

Subiectul și baremul de corectare pentru proba de Matematică vor fi publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15.00.

Ultima probă (Limba și literatura maternă) va fi susținută joi, 22 iunie, de elevii care au urmat cursurile gimnaziale în limba maternă.

Primele rezultate vor fi afișate în 28 iunie, până la ora 14:00 (în centrele de examen).

Comunicarea rezultatelor obținute se face anonimizat, atât în centrele de examen, cât și pe site-ul evaluare.edu.ro, respectându-se Regulamentul general privind protecția datelor personale. Mai exact, vor fi utilizate coduri individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților și care au fost distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută.

Rezultatele finale vor fi afișate în 4 iulie.

Biroul de presă al ISJ Alba
Purtător de cuvânt, Insp. Gabriela Anamaria Gâlea

Leave feedback about this

  • Quality
  • Price
  • Service

PROS

+
Add Field

CONS

+
Add Field
Choose Image
Choose Video