Pe final de an, edilul Gabriel Pleșa a inițiat un proiect de HCL prin care a majorat cu 100% prețurile de acces la Bazinul Olimpic din Alba Iulia; Consilierii PNL, PSD și USR au probat fără nicio problemă proiectul primarului Pleșa; Nici măcar așa zisa opoziție – consilierii PSD nu au avut vreo obiecție, deși tarifele la Bazinul Olimpic din Alba Iulia vor fi cele mai mari din România, având în vedere și perioada de valabilitate a unui bilet de intrare: 2 ore; Șomerii nu vor mai avea tarif special, această categorie fiind eliminată din noul plan tarifar
Sfârșitul de an vine cu vești tot mai proaste pentru albaiulienii care frecventează Bazinul Olimpic din Alba Iulia. Și asta pentru că primarul Gabriel Pleșa și consilierii PNL, PSD și USR au votat cot la cot majorarea cu 100% a tarifelor de acces la Bazinul Olimpic.
Iar din ceea ce a declarat edilul Alba Iuliei, scumpirile nu se vor opri aici: ”Acum avem o mărire să spunem mai temperată a prețurilor având în vedere sezonul rece și situația economică a cetățenilor, iar în viitor vom mai avea o nouă majorare a tarifelor în partea a doua a anului”, a declarat în cadrul ședinței primarul Gabriel Pleșa.
În comparație cu Alba Iulia, orașe care se respectă fie au tarife mai mici, fie biletul de acces are o valabilitate de cel puțin 3-6 ore spre deosebire de noile planuri tarifare aprobate de CL al Mun.Alba Iulia.
B. Tarifele pentru acces la Bazinul olimpic Alba Iulia sunt următoarele:
a) Tarif intrare bazin pentru copii, elevi, studenți la zi – 20 lei/ședința de 2 ore (tariful de până acum: 10 lei/ședința de 2 ore)
b) Tarif intrare bazin pentru adulți – 30 lei/ședința de 2 ore (tariful de până acum: 15 lei/ședința de 2 ore)
c) Tarif intrare bazin+saună pentru copii, elevi, studenți la zi – 30 lei/2 ore și 15 minute (tariful de până acum: 15 lei)
d) Tarif intrare bazin+saună pentru adulți –45 lei/2 ore și 15 minute (tariful de până acum: 25 lei)
e) Abonament intrare bazin pentru copii, elevi, studenți la zi cu 10 ședințe (durata unei ședințe fiind de 2 ore) valabil 30 zile – 150 lei
f) Abonament intrare bazin pentru adulți cu 10 ședințe (durata unei ședinte fiind de 2 ore) valabil 30 zile – 250 lei
g) Abonament bazin+saună elevi, studenți la zi (durata unei ședințe fiind de 2 ore și 15 minute) cu 10 ședințe, valabil 30 zile – 250 lei
h) Abonament bazin+saună adulți (durata sedinta 2 ore și 15 minute) cu 10 ședințe – 380 lei
i) Tarif închiriere culoar bazin: persoanele fizice (grup organizat) sau persoanele juridice pot închiria, la cerere, pentru maxim 15 persoane/culoar, pentru agrement – 250 lei/ora.
j) Tarif card abonament 15 lei/buc.
k) Tarif închiriere bazin pentru concursuri sportive – 500 lei/oră
l) Tarif intrare inițiere înot cu instructor extern 20 lei/1oră/persoană (minori)
m) Tarif intrare inițiere înot cu instructor extern 30 lei/1oră/persoană (adulți)
n) Tarif închiriere culoar inițiere înot – 20 lei/cursant/oră (doar pentru posesorii de contract de închiriere-instructori externi), număr maxim 15 cursanți/culoar.
o) Tarif închiriere cabinet masaj (preț pornire licitație) – 35 lei/mp/lună.
p) Tarif acces tribună – 5 lei/persoană.
r) Elevii de la CSS Alba-Iulia- specialitatea înot, sportivii legitimați de la Clubul Sportiv Municipal Unirea Alba Iulia și angajații ISU Unirea a jud. Alba (care au prevăzută în fișa postului antrenamente pentru care este necesară utilizarea bazinului) au gratuitate cu tabel nominal semnat de conducerea cluburilor/instituției pentru fiecare clasă, secție sau personal angajat.
Persoanele cu dizabilități au accesul gratuit în baza actelor doveditoare. Pentru eliberarea abonamentelor, biletelor cu preț redus ( copii, elevi, studenți la zi) este necesară prezentarea documentelor care atestă această calitate (adeverință, acte identitate).”
Le recomandăm celor care vor să se destindă să aleagă bazele din Deva sau Orăștie, unde prețurile reflectă în primul rând condițiile!!! Un alt punct unde Primăria Alba Iulia este adând ancorată în trecut….

Leave feedback about this