ianuarie 14, 2025
Actualitate Administrație

Contract semnat pentru eficientizarea energetică a Căminului pentru persoane vârstnice din Alba Iulia

Astăzi a fost semnat contractul de proiectare și execuție pentru implementarea unui sistem de eficientizare energetică la Căminul pentru persoane vârstnice din Alba Iulia.

Proiectul „Eficiență energetică și confort sporit în cadrul Căminului rezidențial pentru persoane vârstnice din Alba Iulia“ este finanțat prin Programul pentru Energie în România, gestionat de către Innovation Norway, și are o valoare totală de 3.9 milioane de lei, din care 85% sunt finanțare nerambursabilă.

”Prin acest proiect urmărim creșterea producției de energie din surse regenerabile, valorificarea integrală a energiei electrice produsă de sistemul fotovoltaic existent, reducerea costurilor facturilor de gaz și energie electrică, dar și reducerea emisiilor anuale de CO2. În urma investiției, va fi pus în funcțiune un sistem inovativ, eficient, confortabil, reversibil, durabil și prietenos cu mediul înconjurător de pompe de căldură, care vor fi corelate cu panourile fotovoltaice existente deja.

Compania care a câștigat licitația va elabora documentația tehnică și va asigura asistența tehnică din partea proiectantului în perioada de execuție a lucrărilor, până la recepția finală, și va executa lucrările de montare și punere în funcțiune a instalațiilor. Termenul de execuție a lucrărilor este de 9 luni”, a transmis primarul Gabriel Pleșa.

Leave feedback about this

  • Quality
  • Price
  • Service

PROS

+
Add Field

CONS

+
Add Field
Choose Image
Choose Video