Crucea Roșie Română Filiala Alba a donat în această perioadă peste 1500 de kilograme de alimente familiilor nevoiașe din Alba Iulia. În total, în cadrul acestei campanii am ajuns la 125 de persoane vârstnice, precum și familii cu copii, fiecare primind un pachet cu alimente neperisabile.
Acțiunea a fost derulată în parteneriat cu Primăria Municipiului Alba Iulia, prin Direcția de Asistență Socială.
„Voluntarii noștri și angajații Direcției de Asistență Socială din cadrul Primăriei Municipiului Alba Iulia au ajuns, în ultima perioadă, la 125 de familii sau persoane singure cu probleme sociale, cărora le-au oferit pachete cu alimente de bază. În fiecare an, cu ajutorul partenerilor noștri din zona publică și privată, dar și cu ajutorul donațiilor persoanelor fizice, reușim să distribuim sute de pachete alimentare. Le mulțumim tuturor celor care ne ajută pentru ca la rândul nostru să putem și noi să îi ajutăm pe cei în nevoie. Vă asigurăm că fiecare pachet cu produse oferă hrană, bucurie și speranță pentru multe familii sau persoane singure din județul Alba”, a spus Adrian Dușa, directorul Crucii Roșii Române Filiala Alba.
Prin programele sociale pe care le derulează, Crucea Roșie Română Filiala Alba ajută în fiecare an sute de familii nevoiașe sau persoane vârstnice cu pachete alimentare, igienico sanitare ș.a. Fiecare pachet distribuit conține aproximativ 12 kilograme de alimente, suficiente pentru a acoperi necesitățile alimentare ale unei familii compuse din trei membri pentru o perioadă de 2 săptămâni.
Leave feedback about this