Continuă ședințele de lucru care au ca obiect prelucrarea modificărilor legislative aduse prin Legea 123/2023 și Hotărârile Comisiei Județene Alba pentru stabilirea dreptului de proprietate nr. 177 din 25 mai 2023 și nr. 227/2023 de modificare a Regulamentului privind organizarea și funcționarea Comisiei Județene Alba pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor și modul de lucru al acesteia cu comisiile comunale.
Astfel, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară organizează joi, 21 septembrie 2023, în zona Munților Apuseni, ședințe de lucru la sediul primăriilor Bistra, Lupșa, Baia de Arieș, Sălciua, Poșaga și Ocoliș.
În vederea aplicării unitare a dispozițiilor legale anterior menționate, vor participa la reuniunile de lucru prefectul Nicolae Albu, Cornelia Țăran –Baba, director al Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară Alba și specialiști în domeniul fondului funciar din cadrul Instituției Prefectului – Județul Alba.
Pentru clarificarea unor probleme ce decurg din legislația specifică a asigurărilor sociale în sistemul public de pensii la ședințe va fi prezentă și Cornelia Miclea, director executiv al Casei Județene de Pensii Alba.
Ședințele de lucru se vor desfășura la sediul primăriilor, în prezența reprezentanților primăriilor și cetățenilor din zonă, cărora li se adresează modificările legislative, pe care îi invităm să participe în număr cât mai mare, după următorul calendar:
- Sediul primăriei UAT Bistra – ora 9.30;
- Sediul primăriei UAT Lupșa – ora 10.30;
- Sediul primăriei UAT Baia de Arieș– ora 12.00;
- Sediul primăriei UAT Sălciua – ora 13.30;
- Sediul primăriei UAT Poșaga – ora 14.30;
- Sediul primăriei UAT Ocoliș – ora 15.30.
Leave feedback about this