Sâmbătă, 10 iunie 2023, de la ora 17.00, la Muzeul Principia din Alba Iulia, va avea loc evenimentul Gala Poeziei Române Contemporane, organizat de Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, alături de Uniunea Scriitorilor din România și partenerii: Primăria Municipiului Alba Iulia și Muzeul Național al Unirii Alba Iulia.
Gala Poeziei Române Contemporane este un regal de poezie inițiat de Uniunea Scriitorilor din România, la propunerea domnului Nicolae Manolescu, care aduce la Alba Iulia, cu ocazia acestei noi ediții, poeți valoroși ai momentului.
„Prin organizarea anuală a acestei gale, un eveniment de înaltă ținută culturală, publicul prezent la eveniment are bucuria și satisfacția de a se întâlni nu numai cu poezia de calitate, ci și cu importante personalități ale lumii literare contemporane din România, căci și în acest an vor fi prezenți la Alba Iulia atât poeți importanți, cât și critici literari importanți din România”, transmite Cornel Nistea, președintele Filialei Alba-Hunedoara a Uniunii Scriitorilor din România.
Vor recita pentru dumneavoastră: Adrian Alui Gheorghe, Horia Bădescu, Mircea Bârsilă, Markó Béla, Gabriel Chifu, Vasile Dan, Horia Gârbea, Ovidiu Genaru, Vasile Igna, Ioan T. Morar, Aurel Pantea, Ioan Es. Pop, Ion Pop, Marta Petreu, Savu Popa, Nicolae Prelipceanu, Liviu Ioan Stoiciu, Marcel Vișa și Varujan Vosganian.
Nu vor lipsi criticii literari Răzvan Voncu și Cristian Pătrășconiu, cei care îi vor prezenta pe poeții recitatori, fără a se reține de la considerații critice. Momentele recitative vor fi intercalate de scurte pauze muzicale, oferite de Laura Orian (voce) și Cristian Alexievici (pian).
Vă așteptăm cu drag, să vă bucurați de un eveniment cultural de excepție! Intrarea este liberă!
Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba
Leave feedback about this