decembrie 8, 2024
Actualitate Educație

Greva sindicaliștilor din Educație a fost suspendată!

După trei săptămâni, sindicatele din Educație suspendă greva generală. Greva va fi reluată dacă Guvernul (Ciucă sau oricum se va nume la începutul anului 2024) nu-și respectă înțelegerile cu dascălii.

Iată textul comunicatului FSLI:

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, în urma consultării liderilor organizațiilor sindicale afiliate, în cadrul ședințelor Colegiilor liderilor celor două federații, au luat decizia suspendării grevei generale, condiționată de instituirea, în ordonanța de urgență ce urmează a fi aprobată în ședința de Guvern de astăzi, prin articol distinct, a:

-principiului potrivit căruia salariul de bază al profesorului debutant/asistentului universitar va fi stabilit la nivelul salariului mediu brut pe economie utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat cunoscut și care reprezintă 23 % din maximul grilei de salarizare din sistemul public;

-acordării primei tranșe de majorare salarială (50% din creșterea salarială prevăzută de noua lege a salarizării) de la 01.01.2024.

În situația în care în textul noii legi a salarizării nu se vor aplica principiile cuprinse în ordonanța de urgență, greva va fi reluată.

Președinte: Simion HĂNCESCU
Președinte: Marius Ovidiu NISTOR

Leave feedback about this

  • Quality
  • Price
  • Service

PROS

+
Add Field

CONS

+
Add Field
Choose Image
Choose Video