Marți, 18 iunie 2024, Raftul Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba ajunge la Biblioteca din comuna Bucium, unde va fi inaugurat la ora 10:30, în prezența oficialităților locale și județene, a echipei de proiect condusă de managerul bibliotecii județene Silvan Stâncel, a oamenilor de cultură din zonă, a cadrelor didactice, a elevilor și nu în ultimul rând în prezența locuitorilor din comuna Bucium. Proiectul este organizat de Consiliul Județean Alba și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, în parteneriat cu Primăria Comunei Bucium și Biblioteca Comunală Bucium.
Cu acest prilej va fi semnat un parteneriat de colaborare între Primăria Comunei Bucium și Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, care se va constitui într-un prim pas de colaborare în implementarea activităților culturale care să pună în valoarea comuna și personalitățile ei. Proiectul este coordonat de bibliotecarele Daniela Floroian și Liliana Duna iar activitatea metodologică este coordonată de bibliotecara Roxana Dad.
Proiectul 2.9 Fondul Special – Raftul Bibliotecii Județene Lucian Blaga în Județul Alba are ca scop, pe de o parte sprijinirea bibliotecilor în diversificarea fondului de carte, iar pe de altă parte îndrumarea metodologică a bibliotecarilor în desfășurarea unor activități de promovare a cărții, a scriitorilor și de implementare a unor activități cultural-educative, totul în beneficiul comunităților locale. Obiectivele proiectului sunt constituirea, organizarea, administrarea și dezvoltarea unui fond de carte, oferit cu titlu de împrumut de către Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba către bibliotecile publice din județul Alba în scop de informare, consultare, cercetare sau petrecere a timpului liber, respectiv intensificarea relațiilor de parteneriat dintre Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba, ca for metodologic, și rețeaua de biblioteci publice din județul Alba. Implementarea proiectului deschide o importantă oportunitate pentru fiecare bibliotecă publică de a-și lărgi sfera de activități cultural-educative și de a veni în sprijinirea nevoilor de lectură din comunitatea respectivă prin creșterea și diversificarea fondului de carte.
Leave feedback about this