ianuarie 17, 2025
Actualitate

Județul Alba are aproape 95.000 de pensionari. Peste 4.200 de persoane s-au pensionat în 2023

În cadrul ședinței Colegiului Prefectural din această lună, Cornelia Miclea, director executiv al Casei Județene de Pensii Alba, a prezentat rezultatele activității instituției în anul 2023.

Astfel, la data de 31.10.2023 se aflau în evidentă un număr de 94.773 beneficiari, din care: 85738 pensionari din sectorul de stat; 7029 beneficiari de legi cu caracter special (magistrați, revoluționari, beneficiari Decret 118/1990, beneficiari ai Legii 189/2000, Beneficiari ai Legii 309/2002); 1676 pensionari din sectorul agricol; 319 indemnizații veterani de război; 9 pensionari IOVR; 2 ajutor social. În cursul anului 2023 au fost soluționate 14864 cereri, din care : 4213 cereri noi  de înscriere la pensie;7783 cereri de recalculare a drepturilor de pensie. Activitatea de plăți prestații s-a concretizat în: punerea în plată a pensiilor de asigurări sociale, a pensiilor de urmaș, a celor care au avut drept cauză accidente de muncă, a indemnizațiilor prevăzute prin legi speciale, a dosarelor de recalculare, treceri la limita de vârstă și schimbări de grad invaliditate.

Compartimentul Pensii Internaționale a întocmit și transmis atât beneficiarilor de pensii comunitare cât și instituțiilor de instrumentare, instituțiilor în cauză și organismelor de legătură din țările Uniunii Europene un număr de 1606  formulare europene. Au fost emise 266 decizii de pensie comunitară pentru care s-a luat în considerare atât stagiul de cotizare realizat în România cât si stagiul de cotizare recunoscut în alte țări ale Uniunii Europene.

Numărul pensionarilor de invaliditate aflaţi în evidenţă în prima jumătate a anului 2023 era de 7503, din care revizuibili 6066 de cazuri şi nerevizuibili 1437 cazuri, comparativ cu anul 2022 în care numărul pensionarilor de invaliditate aflaţi în evidenţă la sfârşitul anului 2022 era de 7595, din care revizuibili 6217 cazuri și nerevizuibili 1378 cazuri.

În perioada 01.01.2023 -31.10.2023, veniturile totale constituite la bugetul asigurărilor sociale de stat au fost de  866133805 lei; cheltuielile efectuate din bugetul asigurărilor sociale de stat au fost în suma de 1.092.047.087 lei, iar cheltuielile efectuate din bugetul de stat au fost de 292.149.727 lei. Compartimentul accidente de muncă si boli profesionale a înregistrat în baza de date 76 accidente de muncă.

În anul 2023, biletele de tratament balnear s-au acordat fie cu suportarea unei contribuţii individuale, fie cu titlu gratuit, beneficiarii fiind pensionarii, asiguraţii din sistemul public de pensii şi beneficiarii prevederilor unor legi speciale. În cazul pensionarilor, contribuţia individuală este de 50 % din cuantumul total brut al drepturilor de pensie din luna anterioară celei în care se efectuează repartiţia. Nu au fost incluse în cuantumul brut indemnizaţia acordată în baza unor legi speciale, sumele acordate cu titlul de drepturi restante şi nici indemnizaţia de însoţitor în cazul pensionarilor încadraţi în gradul I de invaliditate. La nivelul Casei Județene de Pensii Alba s-au înregistrat un număr de 3.453 cereri de solicitare bilete de tratament balnear, iar Casa Națională de Pensii Publice a repartizat un număr de 2086 locuri tratament. Un număr de 339 bilete de tratament au fost acordate gratuit beneficiarilor de legi speciale. Staţiunile cele mai solicitate au fost Geoagiu Băi, Felix, Covasna, Căciulata, Herculane și Sovata.

Leave feedback about this

  • Quality
  • Price
  • Service

PROS

+
Add Field

CONS

+
Add Field
Choose Image
Choose Video