În data de 3 iunie 2023 s-a organizat în pădurea Municipalității Alba Iulia de pe Dealul Mamut concursul de arc istoric – proba sportivă 3D. Concursul s-a organizat sub denumirea Leul de Aur, anul acesta fiind la cea de a treia ediție (sursa foto: Ladányi Árpád). Organizatorii, Clubul Sportiv Municipal Unirea Alba Iulia prin Secția de arc – Sagittarii, HHH, Clubul Sportiv Rangers Of The North, Phoenix Archery Sport Club, au dorit să ofere arcașilor posibilitatea de a se pregăti pentru campionatul european ce va avea loc în Municipiul Alba Iulia în perioada 4-13 august 2023, construind unul dintre cele trei terenuri de competiții ale campionatului european.
Pe traseul de aproximativ 3 km au fost amplasate 28 de ținte 3D. Traseul a fost unul dificil, dar frumos și bine gândit.
Concursul s-a desfășurat după regulile competiționale pentru proba sportivă 3D, stabilite de către Federația Română de Arc Istoric.
Competiția a fost deschisă de către Domnul Gabriel Pleșa, primarul Municipiului Alba Iulia.
Mulțumim Primăriei Municipiului Alba Iulia, Domnului primar Gabriel Plesa, pentru sprijinul pe care îl acordă sportului, pentru posibilitatea de a organiza această competiție în pădurea municipalității.
Mulțumiri organizatorilor, Catalin Partene, Chereches Luminita și Lucian și Partene Paula de la Clubul Sportiv Rangers Of The North din județul Bistrița, Kis Nagy Zoltan, Kis-Nagy Magdalena, Kalmar József, Sulea Flavius și Meszar Robert de la Phoenix Archery Sport Club din județul Arad, Ladanyi Laura, Vlad Bantea și Marius Cristian Pântea de la Clubul Sportiv Municipal Unirea Alba Iulia, Attila Türi de la HHH din județul Alba.
Mulțumim celor 94 de arcași care prin prezența lor au făcut posibilă desfășurarea acestei competiții!
Ladányi Árpád
Leave feedback about this