Nicușor Dan spune că noul primar general trebuie să fie aibă în spate mandatul bucureștenilor. Despre alegerile de la Primăria Capitalei, este de părere că trebuie să fie decisă o dată.
„În ceea ce privește alegerile la Primăria Capitalei, eu mi-aș dori să se încheie cât mai repede, adică să avem o dată alegerilor, candidații, campania electorale și, în sfârșit, un primar care să aibă în spate mandatul bucureștenilor, pentru că, altfel, un primar interimar… directorii se uită la el, oare cât mai stă, de ce ar trebui să fac ce spune dacă tot pleacă peste două luni?. Deci un primar cu mandat e mult mai bun decât un primar interimar”, spune Nicușor Dan despre alegerile la Primăria Capitalei.
Întrebat dacă ar încuraja o competiție între partidele din coaliție sau dacă partidele ar trebui să aibă un candidat comun, Dan a spus că scrutinul pentru primar general a fost întotdeauna o competiție cu vizibilitate foarte mare pentru că funcția este simbolic importantă.
„Bineînțeles că e foarte greu să guvernezi împreună, pe de-o parte, pe de-altă parte, candidații tăi se acuză unul pe celălalt, dar e un exercițiu democratic pe care trebuie să-l facem. Mai departe, cum să se asocieze partidele între ele, asta nu e treaba mea”, a mai spus Dan la TVR Info.
Întrebat dacă are un favorit, fostul primar a amintit despre întâlnirea cu Cătălin Drulă, care i-a povestit de proiectele pe care le are. Președintele a spus că în multe dintre proiectele lui Drulă s-a regăsit, acesta fiind preocupat de transportul public, însă nu a spus că l-ar prefera.
Articolul Nicușor Dan spune care ar fi profilul celui care să îi ia locul la Primăria Capitalei apare prima dată în Mediafax.
Read MoreMediafax
Leave feedback about this