Consiliul Local al municipiului Alba Iulia a aprobat, înființarea Organizației de Management al Destinației Turistice Alba Iulia, o structură asociativă non-profit între mediul public și cel privat, creată pentru dezvoltarea turismului în municipiu.
„Turismul are o importanță economică și socială deosebită pentru o localitate, pentru o comunitate, dar el trebuie dezvoltat și promovat integrat, cea mai bună modalitate fiind colaborarea între autoritățile publice locale și reprezentanții mediului de afaceri, în cadrul unui parteneriat public-privat.
Organizația de Management al Destinației Turistice Alba Iulia va elabora și implementa strategia de dezvoltare și marketing turistic, pentru valorificarea potențialului turistic și creșterea competitivității Albei Iulia în raport cu alte destinații din regiune sau din țară.
În această entitate ne putem asocia cu organizații, federații, patronate sau reprezentanți ai mediului privat din turism, cu asociații de promovare a turismului, asociații profesionale, administratori ai ariilor protejate, mediu academic și de formare profesională în turism și alții asemenea.
Sunt convins că demersul de astăzi este un pas mare pe care Alba Iulia îl face înainte. Pentru că doar împreună putem face din Alba Iulia un loc mai bun”, transmite Gabriel Pleșa, primarul municipiului Alba Iulia.
Leave feedback about this