ianuarie 21, 2025
Evenimente

Săptămâna Generozității, organizată pentru al V-lea an la rând în Alba Iulia

Albaiulienii sunt provocați, din nou, să facă fapte de generozitate, în cadrul unor campanii organizate pentru ajutorarea celor care au nevoie de sprjinul comunității.

În cei 5 ani de când se organizează astfel de evenimente, albaiulienii au dat exemplu de umanitate prin: donare de sânge, strângere de fonduri pentru cazuri sociale, daruri pentru oameni aflați în dificultate, servicii acordate celor mai puțin privilegiați (servicii de tuns și coafat vârstnici din căminul de vârstnici Alba Iulia, mystery room pentru copii defavorizați), seri de film copii din centre de plasament. și multe alte gesturi aparent mici dar de o valoare inestimabilă pentru cel care le primește.

Anul acesta, cetățenii sunt invitați să sărbătorească împreună săptămâna generozității, în perioada 30 noiembrie – 7 decembrie, prin 2 evenimente ce se desfășoară la nivel global: Giving Tuesday – destinat tuturor membrilor comunității, și Spark of Generosity – destinat tinerilor între 6 și 21 ani.

De Săptămâna Generozității oameni de bine din întreaga lume #puninimă și dăruiesc ce simt: timp, bunuri, bani, sânge, voce, energie sau chiar cadourile de zilele speciale din viața lor pentru a sărbători generozitatea. În România avem o săptămână să celebram generozitatea prin fapte bune.

Mai multe informații despre acțiunile desfășurate în Alba Iulia puteți afla de pe pagina de Facebook dedicată, accesând următorul link: https://fb.me/e/4XFEXjViB

Leave feedback about this

  • Quality
  • Price
  • Service

PROS

+
Add Field

CONS

+
Add Field
Choose Image
Choose Video