noiembrie 6, 2025
Uncategorized

Sfârșitul unei ere. Nancy Pelosi, prima femeie care a ocupat funcția de președintă a Camerei Reprezentanților SUA, se retrage din Congres

Nancy Pelosi, prima femeie care a condus Camera Reprezentanților din Statele Unite, a anunțat că nu va mai candida la alegerile din 2026, scrie CNN.

Ea pune astfel capăt unei cariere politice care a durat aproape patru decenii.

Nancy Pelosi este o figură relevantă din politica americană, parte din Partidul Democrat, care s-a confruntat de-a lungul anilor cu valuri de critici din partea republicanilor.

În vârstă de 85 de ani, Nancy Pelosi a fost aleasă prima dată în Congres în 1987.

Ea a făcut acest anunț la câteva zile după ce alegătorii din California au aprobat „Propunerea 50”, o măsură prin care democrații ar putea câștiga cinci locuri în plus în Cameră la următoarele alegeri.

„Nu voi candida pentru realegere în Congres. Cu o inimă recunoscătoare, aștept cu nerăbdare ultimul meu an de serviciu”, a anunțat Nancy Pelosi într-un videoclip postat pe X.

Conflictele cu Donald Trump

Nancy Pelosi a avut un rol major în politica americană și a fost una dintre cele mai puternice voci care s-au poziționat împotriva lui Donald Trump.

Cei doi s-au confruntat frecvent în timpul mandatului său prezidențial din perioada 2017-2020.

De exemplu, într-un interviu din 2022, Pelosi a spus că regretă că nu a câștigat mai multe alegeri pentru democrați „pentru a se asigura că o creatură precum Donald Trump nu va deveni niciodată președinte al Statelor Unite”.

Politiciana a încercat de două ori să-l destituie pe Trump prin procedura de impeachment, dar republicanii din Senat l-au salvat de fiecare dată.

Relația lor a devenit celebră în 2020, când Trump a refuzat să-i strângă mâna la discursul despre Starea Națiunii, iar Pelosi a rupt la final o copie a discursului, spunând că fiecare pagină conținea o „minciună”.

Read MoreMediafax

Leave feedback about this

  • Quality
  • Price
  • Service

PROS

+
Add Field

CONS

+
Add Field
Choose Image
Choose Video