Șoferii care vor parca ilegal pe trotuarele din Alba Iulia, îngreunând deplasarea pietonilor, vor amendați de către Poliția Locală din municipiu.
Măsura a fost luată de către viceprimarul din Alba Iulia, Emil Popescu, după ce în mediul online au apărut poze cu astfel de mașini parcate pe trotuare.
„Mă alătur, ca cetățean, înainte de orice, albaiulienilor care sunt profund deranjați de felul în care unii șoferi își însușesc trotuarele din oraș și le folosesc pe post de parcare. Azi, las doar câteva fotografii, făcute de curând, ca un exemplu de AȘA, NU!
Uitați-vă la poze și întrebați-vă cum ar putea circula un om sănătos pe acolo, ca să nu mai vorbesc de cei în cărucioare cu rotile, de cei cu dificultăți locomotorii, de vârstnici sau mămici cu cărucioare ori copii de mână.
Mă mâhnește atunci când, de foarte multe ori, comoditatea lasă loc lipsei de respect față de aproapele tău și când egoismul primează în fața lui „nu contează, nu mă interesează”
Le-am cerut celor de la Poliția Locală să aplice amenzi și să nu accepte nici o abatere de la lege. Mulți șoferi vor spune că locurile de parcare sunt puține. Știu și eu asta, o știu nu de anul ăsta, o știu și o văd de 10 ani de zile. Dar ce vedeți în imagini e și altceva.
Care ține de bun-simț. Atunci când blochezi un trotuar, oricine ai fi, oricum te-ai numi, îți spun doar atât: primul pas către a primi respect, e să-i respecți pe ceilalți.
Și, inevitabil, legea!”, a fost postat prin intermediul paginii de socializare de către Emil Popescu, viceprimarul municipiului Alba Iulia.
Leave feedback about this