Voluntarii Invinctus care au alergat pe traseul Sibiu – Alba Iulia au fost primiţi ieri cu aplauze de către elevii militari.
Grupul a fost format din studenţi şi cadre militare de la Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, printre aceştia regăsindu-se şi absolvenţi ai colegiului militar albaiulian, şi voluntari de la Clubul Sportiv Comunitar Sibiu, cărora li s-a alăturat voluntarul şi ultramaratonistul Polgar Levente Ioan.
Elevii militari au primit cu emoţie ştafeta galbenă, mândri că fac parte din cel mai mare eveniment de voluntariat, care îşi propune să onoreze eroii de ieri și de azi ai României.
În această dimineață, voluntarii Invictus alături de 10 elevi ai colegiului militar au alergat într-un tur al municipiului Alba Iulia, poposind la statuia ecvestră a lui Mihai Viteazul şi la Obeliscul lui Horea, Cloşca şi Crişan, îndreptându-se apoi spre Aiud şi Câmpia Turzii.
„Ştafeta Veteranilor” a ajuns anul acesta la cea de-a IX-a ediție şi va străbate toate judeţele ţării urmând să ajungă în data de 25 octombrie, de Ziua Armatei României, la Carei.
Cursa de alergare este organizată începând din anul 2014, iar Ştafeta Veteranilor este purtată pe trei trasee de către voluntari Invictus din toată țara, alergători și cicliști, militari și civili, în semn de respect pentru eroii şi veteranii României.

Leave feedback about this