octombrie 3, 2024
Actualitate

VINERI: Concursul „Prietenii pompierilor”, în incinta Stadionului Cetate

Consiliul Judeţean Alba sprijină şi promovează şi anul acesta organizarea unor activităţi extrașcolare în domeniul apărării împotriva incendiilor și protecției civile, dat fiind faptul că în ultimii ani numărul incendiilor înregistrate atât pe raza judeţului Alba, cât şi la nivel naţional, a crescut semnificativ. În acest context mâine, 12 mai, începând cu ora 10.00, pe Stadionul Municipal „Cetate” din Alba Iulia, se va desfăşura, în colaborare cu alte instituții ale statului cu atribuţii sau preocupări în domeniul apărării împotriva incendiilor și protecției civile, precum şi prin angrenarea nemijlocită a tinerilor şi a familiilor acestora în activităţi educativ-preventive, concursul „Prietenii pompierilor”.

Activităţile din cadrul proiectului sunt:

1. Concurs cu caracter educativ, tehnico-aplicativ și sportiv în domeniul apărării împotriva incendiilor „Prietenii pompierilor” – etapa județeană:

Fiecare echipaj este format din un comandant, 10 elevi şi conducătorul echipajului (cadrul didactic coordonator). Poate fi constituit exclusiv din băieți, exclusiv din fete sau mixt, cu vârsta elevilor cuprinsă între 11 și 15 ani, împliniți în anul calendaristic în care se desfășoară concursul.

Concursul cuprinde următoarele probe: teoretică, pista cu obstacole, ştafeta de 400 m cu obstacole.

Participanții, în funcție de locurile obținute, vor fi premiați cu materiale promoţionale, articole și echipamente sportive, şi vor primi dulciuri şi apă plată.

Loc de desfăşurare:  Stadionul Municipal „Cetate” din Alba Iulia.

2. Concursul cu tematică de protecție civilă „Cu viața mea apăr viața – etapa județeană:                 

Fiecare echipaj participant la concurs este format din patru elevi și conducătorul echipajului (cadrul didactic coordonator). Echipajele pot fi de băieți/mixte sau de fete având vârsta cuprinsă între 10 și 15 ani pentru clasele V-VIII, respectiv între 15-18 ani pentru clasele IX-XI, împliniți în anul calendaristic în care se desfășoară concursul.

Concursul cuprinde următoarele probe: teoretică, „Deplasarea cu masca pe figură într-un raion cu obstacole, contaminat”, „Transportul asistat al unui accidentat aşezat pe targă, pe distanţa de 50 m”.

Participanții, în funcție de locurile obținute, vor fi premiați cu materiale promoţionale, articole și echipamente sportive, şi vor primi dulciuri şi apă plată.

Loc de desfăşurare:  Stadionul Municipal „Cetate” din Alba Iulia.

Comparativ cu anul trecut, s-a dublat numarul perticipantilor

Prietenii pompierilor – şcoli înscrise

  • Şcoala Gimnazială Ioan de Hunedoara Sântimbru, Sântimbru – băieți/mixt
  • Colegiul Național „Bethlen Gabor”, Aiud – băieți/mixt
  • Liceul German Sebeș, Sebeş – băieți/mixt
  • Școala Gimnazială Avram Iancu, Abrud – băieți/mixt
  • Școala Gimnazială Câmpeni, Câmpeni – băieți/mixt
  • Şcoala Gimnazială Ioan de Hunedoara Sântimbru, Sântimbru – fete
  • Colegiul Național „Bethlen Gabor” Aiud, Aiud – fete
  • Școala Gimnazială Avram Iancu, Abrud – fete

Cu viața mea apăr viața – şcoli înscrise

  • Școala Gimnaziala „Simion Bărnuțiu”, Tiur-Blaj – gimnaziu
  • Școala Gimnazială „Nicolae Drăgan”, Galda de Jos – gimnaziu
  • Liceul cu program sportiv, Alba Iulia – gimnaziu
  • Liceul „Dr. Lazăr Chirilă”, Baia de Arieș – gimnaziu
  • Școala cu clasele I – VIII Şpring, Şpring – gimnaziu
  • Școala Gimnazială Câmpeni, Câmpeni – gimnaziu
  • Centrul Școlar de educație incluzivă, Alba Iulia – gimnaziu
  • Colegiul Național „David Prodan”, Cugir – liceu
  • Liceul „Dr. Lazăr Chirilă”, Baia de Arieș – liceu
  • Colegiul Național Militar „Mihai Viteazu”, Alba Iulia – liceu
  • Colegiul Tehnic „Apulum”, Alba Iulia – liceu
  • Colegiul Economic DP Marţian, Alba Iulia – liceu

Leave feedback about this

  • Quality
  • Price
  • Service

PROS

+
Add Field

CONS

+
Add Field
Choose Image
Choose Video