A fost AlbaFest la Alba Iulia, dar ca întotdeauna la marile evenimente destinate publicului larg sunt și nemulțumiți printre spectatori… și de multe ori pe bună dreptate.
Iată ce scrie o albaiuliancă, Mădălina Ioana Opriș, pe contul său de facebook după un show pentru copii:
,,Nu oprea obișnuiesc să scriu postari de genul, dar tristețea și dezamăgirea din privirea unui copil care își dorea o banală fotografie cu trupa preferată nu îmi iasă din minte.
Am participat duminică, împreună cu niște prieteni și copiii noștri, la spectacolul susținut de Gașca Zurli. Toate bune și frumoase până la finalul concertului. Copilașii mai mari care ne însoțeau își doreau poză cu membrii trupei, așa că ne-am dus și am întrebat dacă se fac poze. Răspunsul a fost nu, pentru că TOȚI COPIII SUNT EGALI și nu se cade să facem favoritisme.
Am înțeles, le-am explicat pruncilor de ce nu se poate. Mi-au rămas întipăriți însă pe retină ochișorii și bărbița tremurândă care încercau cu greu să oprească plânsul uneia dintre copilele cu care eram.
Spre dezamăgirea mea, după câteva ore, ce să vezi? Ca ciupercile după ploaie, au început să răsară pe Facebook fotografii făcute de familii cu copii, alături de cine oare, dacă nu de Gașca Zurli.
Nu o sa scriu nici cine le-a postat, nici cine sunt pruncii privilegiați, se simt ei dacă e până acolo și probabil i-au mai văzut și alți părinți ai căror copii au visat degeaba la o amărâtă de poză…
Concluzia tristă, NU, NU TOȚI COPIII SUNT EGALI, depinde cine le sunt părinți și ce funcție ocupă…”
Foto: Cosmin Szekely
Leave feedback about this